Mi s-a rupt inima de curand cand am vazut fragmente dintr-o emisiune a lui Letterman. Cand l-am vazut pe Joaquin Phoenix, cred cea mai mare pasiune masculina cinematografica a mea de vreo 10 ani, in ce ultim hal a ajuns. Nici nu stiam ce introducere sa fac acestui post, am sters-o de vreo doua ori, vroiam initial sa scriu de ce mi-a placut si de ce m-am intrebat mereu de ce a fost fabricat intr-o editie atat de limitata si n-a fost exportat si la mine pe strada. Ce actor sclipitor e si ce frumusete aparte, dramatica are. In fine. Ma uit acum la el si nu mai are rost. Am auzit dupa Walk The Line ca a anuntat ca se lasa de actorie. M-am gandit BRAVO, este una din putinele personalitati care au stiut cand sa se opreasca inainte sa le faca faima viata franjuri. Anuntul venea dupa ce se vehiculase ca incerca sa se lase de baut cu ajutor profesionist, fiindca o daduse in diverse. Socul pe care l-am avut cand l-am vazut cu parul lung si barba si vorbind haotic, ca un junkie, si ochii goi, se compara numai cu socul pe care l-am avut c
and am auzit ca un alt actor preferat de-al meu, Heath Ledger, a murit din cauza unei supradoze chiar dupa rolul vietii lui si nasterea primului copil. Dupa aia am gasit niste clipuri pe net cu acelasi Phoenix care, Doamne fereste, s-a dat pe hip-hop (!) , a oganizat chiar un concert (!!) si a luat la bataie unul din spectatori care facea misto (!!?!?!). Nu cred ca vreau sa mai stiu vreo veste despre el.E ingrozitor sa urmaresti ce se intampla cu oameni saraci, simpli, care dau peste succes international si avere, sa vezi ce poate sa faca celebritatea dintr-un om, sa vezi cum isi distruge o casnicie, cum ajunge la rehab, cum e arestat sub diverse motive, cum ajunge sa ia Oscaruri post-mortem. Jos palaria acum si pentru totdeauna pentru cei care au reusit sub o forma sau alta, sa renasca din
propria cenusa. Cand spun asta ma gandesc in primul rand la Robert Downey Jr, o sa fie mereu primul nume care imi vine in minte cand ma gandesc la actori reveniti in lumina reflectoarelor si reabilitati dupa o lunga perioada de droguri, scandaluri, inchisoare. Charlie Sheen ar mai fi un nume, dar ceva imi spune la el urmele lasate sunt mai adanci si inca se vad. Dar marea majoritate ajunge sa fie o victima a propriei celebritati. Unii oameni nu sunt pregatiti niciodata pentru celebritate, unii oameni nu sunt niciodata pregatiti pentru bani. De aia un castig la loto poate sa ruineze o viata si exista exemple concrete. Si privind acest barbat superb, tanar, care a facut cateva roluri exceptionale, nominalizat de doua ori la Oscar, idolul atator persoane din toata lumea, ajungand o ruina, simt un gust amar si ma face sa ma bucur intr-un fel ca sunt de partea cealalta a reflectoarelor. La fel si Mel Gibson care s-a dus pulii (ma scuzati) de cand cu divortul si de cand au iesit la suprafata toate povestile cu dependenta de droguri si alcool din trecut si ce casnicie de Iad avea de fapt, dupa ce toata lumea il lauda pentru ceea ce parea una din cele mai longevive si mai trainice casnicii de la Hollywood. Cate legende ale muzicii si ale filmului nu s-au dus la vale pe acelasi motiv, cati nu au murit din cauza supradozelor, cati nu au ramas marcati pe viata, cati nu au fost certati cu legea, cati nu au putut sa se mai ridice, pentru cati nu a avut celebritatea un pret prea mare?
Bine nu vreau sa ajung sa ii scriu un epitaf lui Joaquin Phoenix cu acest post, Doamne fereste si apara, numai vroiam sa consemnez intr-un fel dezamagirea si mila pe care le-am simtit cand l-am vazut pe barbatul vietii mele aratand parca imbatranit cu 10 ani, gras, cu cearcane si ochii lui frumosi holbati parca a om nebun, par lung si slinos si barba incalcita, cu o caciula atarnandu-i de cap, cu miscari haotice, bolborosind ceva ce trebuia sa sune a versuri de hip-hop intr-un microfon si gesticuland imbecil, ca un nebun, in timp ce o sala urla ca la circ.Nu mai amintesc de River Phoenix si cum a sfarsit, ca chiar nu mai are rost. Tot ce imi doresc e sa vad ca acest Phoenix poate va stii cum sa renasca din propria cenusa.
