Cateva filme misto si cateva filme rusinoase

Dupa o pauza de scris, revin trecand in revista cateva filme pe care le-am vazut in ultima luna si pe care as vrea sa le mentionez. Incep cu alea bune:

There will be blood --- recunosc ca l-am vazut la recomandarea lu' domnu' Cristean si nu din proprie initiativa, pe scurt am vrut sa vad daca chiar a meritat lauda criticilor, si nu pot decat sa le dau tuturor dreptate. Daniel Day Lewis rupe gura tuturor scepticilor (cum eram si eu, mie nu mi-a prea spus nimic acest individ pana acum) cu o interpretare cum scrie in cartea cu lectii pentru actori geniali, scenariul exceptional te tine cu ochii cat cepele de la inceput (daca nu ma insel, primele 20 min ale filmului sunt mute, nicio replica, nu imi amintesc sa fie nici macar muzica) si intreg tabloul mie una imi aminteste de stilul romanelor interbelice ale scriitorilor nostri, adica realismul dur, naturalismul frust, intunecat, violent, axat pe analiza de personaje. Toata stima.

Alpha Dog --- l-am ravazut ieri, il vazusem cand a aparut, imi amintesc ca eram intr-un cadru feminin, un fel de petrecere in pijamale, mai o barfa mai un hi-hi-hi si am zis sa vedem citez "un film usor, cu Justin Timberlake". Nu a fost ceea ce ne-am asteptat, evident. Ramane unul din filmele mele preferate dintotdeauna, cu un scenariu bazat pe fapte reale, fara happy end, cu personaje excelente, cu o Sharon Stone cum n-ati mai vazut-o, cu un Bruce Willis cum nu l-ati mai vazut si mai ales cu idolul puberelor Timberlake intr-o interpretare neasteptat de reusita, atat cat i-a permis scenariul si experienta lui actoriceasca, care este sublima dar lipseste cu desavarsire. Un film despre ce fac copiii de bani gata ai Californiei cand se plictisesc si ce complicatii tragice atrag asupra lor si mai ales asupra celor nevinovati.

Anchorman --- mie imi place Will Ferrell si gata, mi se pare cel mai talentat actor de comedie din generatia lui, are un stil aparte de personaj si filme scrise parca special pentru el, iar asta mi s-a parut cea mai reusita situatie. E o comedie absurda, care nu trebuie luata in serios sau luata la puricat fiindca ar fi desfiintata ci luata ca atare. Delicioasa mi se pare aparitia aproape cameo a altor actori simpatici precum Tim Robbins, Vince Vaughn, Seth Roegen, a aluia brunet din fratii Wilson (mereu ii confund) dar mai ales a lui Ben Stiller ("como estas, biatches?"). De vazut pentru relaxare si amuzament intr-o zi ploioasa.

Me, myself and Irene --- alta comedie absurda pe care am declarat-o preferata mea dintre cele facute de fratii Farrelly (There's Something about Mary, Kingpin, Dumb and Dumber). Desi Jim Carrey nu m-a amuzat niciodata sub nicio forma posibila, aici in rolul politistului tantalau dar cu inima de aur, care refuza sa creada ca cei trei baieti ai sotiei sale, negrii precum crema de ghete, nu sunt ai lui, si care din cand in cand se transforma intr-un alter ego nesimtit, afemeiat si pus pe scandal, m-a spart de ras pur si simplu. De vazut oricand.

Seria Die Hard --- pai mai exista cineva pe planeta sa nu o fi vazut? (ma refer la primele 3 evident, partea a 4-a o consider doar un film de actiune cu Bruce Willis). Primele doua parti cel putin imi amintesc ca erau la mare cautare acum vreo 10 ani cand aparuse Pro Tv si le dadeau numai la momente speciale. Filmele care au desfiintat mitul politistului erou cu patratzele pe burta care da palme cu piciorul si au creat mitul eroului tip Bruce Willis.


Filme carora le-as atasa semnul ala rosu cu liniutza alba pe orizontala, ca sa nu va pierdeti timpul:

Bruno --- l-am vazut din plictiseala, si la final am ajuns la concluzia ca plictiseala a fost mai interesanta. Lui Ali G, Borat sau cum il cheama pana la urma pe actorul principal ii recomand calduros sa se lase dracu' de personaje d-astea de toata jena si sa se apuce de actorie, ca scanteie are, dar nu ii compenseaza grosolania. Nici nu cred ca are rost sa povestesc despre el, cert e ca extrem de multi melteni de pretutindeni apreciaza genul asta de umor greu de digerat, dovada incasarile uriase. Singura parte buna pe care o gasesc acestui film este ca e o satira la adresa societatii americane, precum Borat. Pe scurt, sunt unele scene unde ramai interzis de cat de retardati sunt americanii (scena castingului care se gaseste cam in orice trailer si nu merita sa rabzi tot filmul pentru ea). Ma intreb serios daca o fi fost pe bune, fiindca daca a fost pe bune, umanitatea asa cum o cunoastem este in mare pericol.

Lions for Lambs --- daca a auzit cineva de filmul asta, este productie 2007, regie Robert Redford, joaca acelasi Robert Redford, Meryl Streep si Tom Cruise. Ati zice "uau!". Ziceti degeaba. Este inca un sirop despre politica si razboi, pe scena Afganistanului, si pe tot parcursul filmului o sa aveti impresia ca vedeti un drapel american fluturand in decor si coloana sonora cu imnul de stat. Este un film care trebuie sa sensibilizeze dar ingretoseaza fiindca este putin spus exagerat. Singurul rol realist este evident cel al lui Streep. Exista trei povesti oarecum paralele, cu un singur numitor comun: cat de destept si de sacrificiu este spiritul americanului tanar de rand si cat de gresit este el pastorit de liderii politici. Booooriiiiiing.


Land of the Lost --- trebuia sa il pomenesc, desi e tot cu Will Ferrell. Acest film este o greseala. Pare scris de un copil de 10 ani. O risipa de efecte speciale. Singura data cand s-a vazut o grimasa pe fatza mea in timp ce am urmarit acest film a fost cand m-am strambat de scarba la unele scene grosolane. Pierdere de vreme.

Ce face lipsa cablului din om

Ieri a picat DigiTv din cauza ca era vreme proasta si n-am putut sa ma uit nici la Friends nici la Two and a Half Men. Si pen' ca am refuzat sa ma uit la The Hangover din nou cu oameni care nu au vazut tot filmul fiindca au adormit (si pe buna dreptate as spune) am vizionat tot la insistentele altuia From Hell.
From Hell este un film cu Johnny Depp. Cam asta se stie despre el, deoarece este suficient. A, da. Si despre droguri! Deci este un film cu Johnny Depp si despre droguri. Si crime, deci sange. Prin urmare, From Hell este un film cu Johnny Depp, droguri, si sange. Sa-mi moara doi vecini de palier (stau la casa) daca mai pot sa spun ceva despre acest film. Eu imi facusem o impresie foarte buna despre Depp, probabil datorita legaturii cu Tim Burton si mi-a placut la nebunie in Piratii din Caraibe, asadar am inceput sa ma uit cu entuziasm la aceasta mandra productie a anului 2001. Unul a adormit, dupa o lupta crancena, celalalt si-a pus castile si s-a apucat de altele, iar eu m-am zbatut cat am putut sa nu cad si eu rapusa, am fumat, mi-am schimbat des pozitia, am incercat sa comentez, sa dau sonorul mai tare, etc. Am reusit sa raman treaza pana la urma si ma mandresc cu asta!Johnny Depp are un accent cockney care mai scapa din cand in cand, alaturi de alta americanca, Heather Graham. Amandoi m-au amuzat fiindca se vedea ca isi dau silinta sa vorbeasca british. Dupa aia, acelasi Depp este un drogat, care are viziuni despre niste crime. Se drogheaza cu tot felul de chestii funny, cu laudanum, cu absint, opium, chestii. Si este inspector. Deci drogurile il ajuta sa rezolve unele crime, fiindca ii provoaca viziuni. De data aceasta, crimele sunt savarsite de nimeni altul decat Jack the Ripper, care, dupa cum se stie, taia curve din Londra sfarsitului de secol 19. Desigur, personajul lui Depp este pe urmele lui si mai mult decat atat, se indragosteste de personajul lui Heather Graham, care este bineinteles curva. Apare si Ian Holm, pe care eu NU POT sa il vad si altfel decat in rolul preotului simpatic din Al 5lea Element, pur si simplu nu pot. Ei bine, aici acest batranel cu figura de bunicutz este nimeni altul decat cel mai sangeros criminal in serie care a terorizat Londra vreodata, si anume Jack Spintecatorul. Asta se afla la final, imi cer scuze daca am stricat surpriza. In tot restul filmului, Jack se vede ca un fel de umbra, de dimensiuni uriase si cu o voce guturala gen crainic de trailere. Mai mult decat atat, Jack nu este un nimeni care ucide din vreun complex al lui Oedip gone bad, el face parte din clubul masonilor din Londra, este doctorul oficial al Curtii, si omoara ritualic. Personajul lui Depp este antrenat in aceasta comunitate de reveriile lui si deja incepe sa sune a The 9th Gate, profetii, carti sfinte, etc. Suna complicat, de fapt nu e. Fiindca sunt atat de putine personaje incat criminalul se afla usor, prin excludere, si trebuia sa fie unul dintre ele si nu un necunoscut, fiindca s-ar fi stricat atmosfera aia grea, grotesca, pe care a incercat-o filmul.

Deci ce trebuie retinut din acest From Hell este ca e un film cu Johnny Depp, cu droguri, si cu sange.

Paine, circ si MTV

In tentativa mea disperata de a evita sa vizionez filme, nush cum am ajuns sa vad un show pe care pana mai de curand il asteptam anual si cu mare entuziasm, si anume MTV Movie Awards. Mi-a placut mult conceptul initial, fiindca intr-un peisaj monopolizat de festivitati scortoase, la costum si la discursuri lacrimogene, asta a fost ca un fel de caterinca, intre prieteni, la o bere, o gluma, si un premiu, doua, cu actori (unii) mari imbracati lejer si cu bancuri savuroase, cu prezentatori haiosi care faceau parodii dupa filme si misto fin de actori, unde toata lumea radea si era o atmosfera degajata si prietenoasa. In acest sens am vazut MA din 2008, si fiindca mi s-a parut misto, am zis sa vad si ce s-a facut anul acesta. Jur ca mi-a crapat obrazul de rusine pentru rusinea lor, pentru ce porcarie au reusit sa faca acum doar cateva luni. Comparativ, in 2008 prezentator a fost Mike Myers, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. E pur si simplu hilar. A facut o treaba minunata, inclusiv un numar de razi cu lacrimi Wayne's World cu Dana Carvey, intr-un decor identic, fara sa para catusi de putin schimbati, desi trecusera cel putin 15 ani de la filmul initial. A mai fost un numar cu Ben Stiller, Jack Black si Robert Downey Jr, adica numele din Tropic Thunder, foooarte tare, fiindca fiecare isi juca propriul rol si au trei feluri diferite de umor care pe mine una ma sparg, la fel Will Ferrell despre care eu una zic ca este cel mai tare comic din peisajul momentan al comediei americane, pana si Johnny Depp care si-a luat doua premii, pentru best comedian si best horror sau ceva si a fost surprins si amuzat. Adam Sandler si-a luat premiul pentru Life Achievement sau ceva de genu, din mainile unui Tom Cruise ingenunchiat, si discursul de acceptare a fost o piesa interpretata la caterinca la chitara. Bancurile au fost de bun gust, a cantat Coldplay si mi-a placut, asa ca am cautat si festivitatile din 2009 desi nu citisem aproape nimic in prealabil despre ele, decat ca au fost "scandaloase". Am zis ok, or fi fost scandaloase la modul umoristic. Din pacate nu. Au fost scandaloase la modul groaznic de proaste, si scarboase, si ilogice, cam ca filmul Borat. Au fost un fel de Borat al istoriei premiilor MTV. Adica nu-ti venea sa iti crezi ochilor cum se succedau tampeniile, intr-un ritm din ce in ce mai alert si mai handicapat.
In primul rand, prezentator a fost un ilustru anonim, al carui nume nici nu ma deranjez sa il google-esc, care nu parea mai in etate ca mine si care incerca din rasputeri sa abata atentia publicului de la "Who the fuck is this guy?!..." prin apropouri imbecile si bancuri jignitoare la adresa aproape fiecarui nume important din sala, apoi camera se directiona imediat pe mecla victimei si surprindea jenant figura vexata si acra pe care o facea aceasta. Dupa aia s-a continuat in acelasi tempo, desi scenaristii erau urmariti undeva pe strada in vederea linsarii de catre conducerea MTV, sau cel putin asta e doar o fantezie d-a mea. Incepand cu actorii din Pineaple Express care au mimat cum fumau niste iarba despre care ei ziceau la misto ca nu e iarba, si au indemnat copiii la final "kids, don't smoke bad weed!" sau ceva, pana la acelasi Will Ferrell cu nu mai stiu care anonim care au shutat doua pisici de jucarie in public dupa ce in gluma au zis ca erau pisici normale, eutanasiate, dupa aia Eminem a facut un numar lesinat si sictirit, de parca pierduse un pariu sa apara pe scena in seara aia, dupa aia Bruno si-a facut aparitia imbracat intr-o tanga alba si cu aripi de inger, suspendat de o coarda deasupra publicului si printr-o "greseala tehnica" a aterizat fix pe fatza aceluiasi Eminem in pozitia 69, camera evident close-up pe protagonisti, Eminem cu fatza-n fundul lui Bruno a urlat un "are you fuckin kiddin' me?!" dupa care a sarit la bataie pe bune, negrii din gasca lui care il flancau au solidarizat si au inceput sa il ia la pumni pe Bruno care se balansa neputincios in aer atarnat ca un "human pinata" intre pumnii nervosilor baietzi de cartier dar a avut prezenta de spirit sa nu iasa din personaj, apoi evident close-up pe Eminem care s-a ridicat si a iesit din sala, cu cameramanul in fatza care incerca sa ii surprinda evident starea de spirit, cred ei, amuzanta. Eu i-as fi dat cel putin in judecata. Ramas printre pumnii rataciti ai alora din gasca lui Eminem, Bruno reuseste sa ingane un "and the winner is Ion Smith or someshit (nu am retinut)" desi nu fusese anuntata nici categoria, nici nominalizatii, repede close-up pe respectivul fericit care isi rotea ochii in cap fiindca nu stia ce a castigat, sau de ce, sau ce cauta el acolo, sau daca ar trebui sa se duca pe scena sau e la misto, se pornise si muzica deci s-a hotarat sa se duca, si-a luat un trofeu de nush unde si a reusit sa rosteasca un "This is weird...". Desigur, pe langa noua regina a Holllywoodului Miley Cirus, care este deja un sex simbol desi nu i-a venit nici primul ciclu, si care a incercat sa tina un discurs rebel dar in limite fiindca ta-su o supraveghea din public, a aparut si o alta frumusete pe nume Hayden Panettiere din Heroes, dupa care saliveaza multi fiindca are o imagine de fetita ingenua blonda si cu ochi de caprioara, care si-a dat drumul la un debit verbal de injuraturi care l-ar fi jenat si pe Eminem daca era acolo si nu il cauta cu cutitul pe Bruno prin culise, un debit care ar fi rescris toate cartile despre sindromul Tourette si care a clatinat piedestalul ei de adolescenta angelica din temelii facand loc unui fel de Angelina Jolie blonda, minora si cu capul foarte, foarte mare.
Mai departe Twilight a luat majoritatea premiilor fiindca toata populatia de sub 18 ani, manjita cu negru pe la ochi si care se taie cu lama pe intuneric l-a votat, si bineinteles a fost ciuca mistourilor, iar actrita din rolul principal daca se poate numi actrita fiindca parea luata cu japca o ora mai devreme dintr-un rehab, bagata in primul second hand si imbracata cu un fel de rochita tentativ-de seara, ciufulita in stil emo, si cum probabil nu au mai gasit niciun magazin deschis de pantofi au lasat-o incaltata cu bascheti, si i s-a zis "poarta-te si tu ca un fel de Amy Winehouse pubera si usor autista", a facut un show in sine. Mai precis a incercat sa mimeze o scena comica atunci cand a luat premiul pentru Best Kiss cu partenerul ei vampiroso-flacaiandru cu aer de gentleman periculos si incarcat de erotism confuz al carui nume mi-a scapat si nu vreau sa il mai recuperez vreodata, apoi cand a primit premiul pentru cea mai buna actrita (!!!!!) desi concurase alaturi de Kate Winslet in The Reader (?!?!?!?!!!!!!) a incercat sa tina un discurs de acceptare demn si emotionant dar n-a fost in stare sa tina premiul in mana si l-a scapat pe podea ca intr-un film cu accidente tampite de pe youtube, apoi s-a tirat instant, lasand-o pe Cameron Diaz, unul din personajele care au incercat sa salveze seara, razand nervos si scuzabil. Si daca eram convinsa ca au fost atinse toate culmile penibilului, cineva a trebuit sa imi dea o palma ca sa reconsider. Premiul pentru Life Achievement sau ceva a fost acordat lui Ben Stiller, s-a facut un montaj simpatic cu toate personajele lui, despre care zic eu ca 70% sunt bune deci a fost reusit, apoi close-up pe moaca lui aflata in primul rand, ochii umezi, o usoara zbatere emotionanta a buzei de jos, bun, e bine, apoi ii decerneaza premiul nu-mai-stiu-care, Kiefer Sutherland, despre care stiu ca-i actor serios, bun... si o papusa care trebuie sa reprezinte un caine cu un trabuc in gura care nu pricep ce vrea sa faca dar scapa trabucul la prima replica...confunzant...unul din ei zice ceva emotionant, close-up pe moaca lui Stiller care face un gest de multumire, ochii si mai umezi.... ok... ma gandesc ca poate regizorii showului dupa ce au linsat scenaristii au trecut la scenariul de rezerva, ala serios, am o tresarire de bucurie... bun... si atunci javra de plastic scoate primul porumbel: "probabil dupa ce le-au decernat in anii trecuti premiul lui Jim Carrey, Adam Sandler, Mike Myers si Chewbacca, ramasesera fara comedianti sau oameni care seamana cu maimutze!!" --> rasete (cred de pe caseta, publicul care se ridicase in picioare sa aplaude era probabil siderat) --> repede close-up pe fatza lui Stiller atat de aproape ca i se vedeau porii dilatati, ca sa surprinda cu o acuratete cat mai buna ce socat si dezgustat si cat de tare a incercat prin toate mijloacele actoricesti sa schiteze o grimasa de zambet acru. Dupa aia cuvantul ii revine lui Sutherland care isi ia avant si o da de gard cu rasunet, mimand un fel de plans de admiratie, ceva de genul "Doamne, cand imi amintesc ce personaje memorabile ai facut, cat imi doresc si eu sa reusesc sa-mi prind penisul cu atata maiestrie in shlitz ca in Mary cea cu vino-ncoa....sau sa-mi fac laba in picioare...buhuhuhu", chiar cere sa stea jos fiindca emotiile il coplesesc, close-up pe fatza lui Stiller care asista ca un fel de ciuca batailor la spectacolul facut de un actor cu care nu jucase in viata lui. Intr-un final se ridica, isi ia demn premiul, nota 10 pentru reactie, desi Sutherland era agatzat de gatul lui si se prefacea ca plange (!!!) si la final ii sopteste ceva ce Stiller a zis cu voce tare la microfon: "Nu pierdeti noul sezon din 24, din ianuarie!". Sa moara Jenel....
Noroc cu Jim Carrey, un alt personaj care a incercat sa salveze dezastrul, care si-a luat premiul pentru best comedian si a tinut un discurs specific si original, dar nu a avut cu cine frate, nu a avut cu cine... Probabil scenaristii disperati sa faca un final apoteotic, l-au pescuit de undeva pe Denzel Washington si l-au adus cu 30 de secunde inainte sa-l impinga pe scena, cu tot cu copila lui care parea a doua nevasta agatzata de el, caruia el a tinut sa ii faca reclama, fiindca ea tocmai terminase actoria si vroia sa se apuce de treaba pe numele lu ta-su cum e frumos, dar radea ca o retarda si se ascundea dupa umarul lui, apoi marele actor de culoare laureat cu Oscar pe care eu nu l-am inghitit niciodata a incercat sa citeasca dupe prompter dar nu a reusit, a ras tembel, s-a incruntat si s-a concentrat, iar s-a incurcat, momentul s-a futut elegant, in cele din urma mimoza aspiranta la o bucata de good ol' faima nepotista si-a adunat toate fortele ei aducatoare de viitoare roluri de profunzime si a murmurat in stil suav de handicapat "Twilight", s-au pornit aplauzele, pe scena s-a urcat toata distributia minora a filmului impreuna cu cineva care parea mama lor si care era regizoarea, acelasi prezentator anonim a multumit tuturor si la revedere.
Asa ca am reusit sa imi fie din nou rusine privind Hollywood-ul sau ce-a mai ramas din el. Cred ca vine Sfarsitul Lumii.